Uitarea, boală grea la români.

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tara-umilintei-in-templele-foamei-cum-ne-am-batut-pe-un-ou-pe-fratii-petreus-de-pe-cartela-sau-pe-o-sticla-cu-lapte-lumina-butelia-si-caldura-la-portie

Românii, cel mai ușor de prostit popor din lume și hoții dintre ei.

Acum 19 ani, 23 de milioane de romani, unii dintre cei mai saraci europeni, au fost obligati de stat sa stranga o cheta de 600 de milioane de dolari (azi ar valora mult peste 1 miliard de dolari), pentru a-i da un imprumut celui mai bogat cetatean al tarii, Dinu Patriciu.

Acesta a luat imprumutul si, cu banii aia, a produs 3 miliarde de dolari, pe care i-a tocat cu o chinezoaica pe la Londra. De imprumutul de la noi a uitat, i l-a pasat celui mai longeviv dictator post-sovietic, care nici macar nu l-a luat in serios. Adica, banii nostri au ajuns sa-l faca miliardar pe Patriciu si sa ii imbogateasca pe urmasii cu ochi oblici ai unui sultan de departe. Sper ca macar miliardarul roman sa fie inca in viata, ascuns printr-un paradis tropical, unde sa rontaie fericit agoniseala concetatenilor sai saraci si dispretuiti…

Filmul celui mai mare furt comis de o persoana in istoria tarii este banal de simplu: in anul 2000, persoana Dinu Patriciu cumpara de la stat, cu doar 50 milioane de dolari, o rafinarie care valora 2,5 miliarde de dolari. Dupa vreo 3 ani, guvernul isi aduce aminte ca mai era la mijloc o datorie de doar 600 milioane de dolari si, pentru a nu-l supara prea tare pe investitorul-deputat, ii transforma datoria in imprumut din partea statului, pe o perioada de 20 de ani si la o dobanda la care statul roman nu s-a imprumutat niciodata, nici macar astazi. Peste 4 ani, un guvern condus de cel mai bun prieten al investitorului Dinu Costache Patriciu il lasa pe acesta sa plece acasa cu cei 3 miliarde de dolari pe care i-a luat din vanzarea rafinariei catre o companie a sultanului caspic Nazarbaev, uitand sa ii ceara datoria pentru visteria statului. La scadenta, kazahii lui Nazarbaev ne mai platesc doar o mica parte din imprumut, iar de restul ne fac actionari minoritari, tocmai buni sa aplaudam deciziile lor din companie.
Rafinaria Petromidia, cu o capacitate de rafinare de peste 100.000-110.000 de barili/zi, este cea mai mare rafinarie din tara si se situeaza pe locurile 7-8-9 in regiunea Europei Centrale si de Est, impreuna cu rafinaria croata de la Rijeka si cea slovaca de la Bratislava, depasita de doua rafinarii poloneze (Plock si Gdansk, fiecare de peste 200.000 de barili/zi), de Neftochim Burgas (tot peste 200.000 barili/zi), de Schwechat (OMV, Austria, 175.000 barili/zi), de cea a MOL din Ungaria (peste 160.000 barili/zi) si de cea ceheasca de la Litvinov (120.000 barili/zi). O rafinarie presupunea, in anul 2000, o investitie de cel putin 25.000 dolari/baril procesat. Adica, rafinaria Petromidia ar fi costat, daca ar fi fost atunci construita, cel putin 2,5 miliarde de dolari SUA, exceptand terenul pe care se afla (peste 480 hectare, din care 37 de hectare smulse din mare).
Pozitionata strategic, la Marea Neagra, avand alaturi portul Midia si conductele de aprovizionare de la Oil Terminal, Petromidia a devenit o tinta majora pentru diferiti rechini internationali sau nationali. Primul escroc de calibru care vaneaza averea de 2 miliarde si jumatate de dolari este chiar celebrul Mark Rich, care se grabeste, inca din 1990, sa se inscrie pe lista celor care primesc (in mod ilegal, evident) avantaje inventate in competitia pentru preluarea rafinariei. Astfel, in decembrie 1990, Mark Rich inlesneste un credit de 50 de milioane de dolari catre Petromidia, pentru care primeste nici mai mult nici mai putin decat preemtiunea pentru cumpararea a 40% din actiunile firmei constantene. Ei, poate va intrebati cine era acest Mark Rich, asa de bine primit de guvernul Petre Roman? Nimeni altul decat, la acea vreme, subiectul celui mai mare dosar de evaziune fiscala din istoria SUA, Rich era inculpat din 1983 de catre procurorul federal Rudy Giuliani (legendarul primar al New York-ului) pentru 65 de infractiuni fiscale, pentru care se cerea inchisoare pe 300 de ani! Rich a trait din 1983 pana in 2001 ca unul dintre cei mai cautati (de catre FBI) 10 fugari americani si si-a cumparat gratierea in ultima ora de mandat al lui Bill Clinton, pe 20 ianurie 2001. (sursa: AICI).
Rich si-a platit gratierea cu 1 milion de dolari donati Partidului Democrat, 450.000 dolari donati Bibliotecii Clinton si 100.000 dolari donati campaniei senatoriale a lui Hillary Clinton (sursa: AICI). Frica de consecinte din partea americanilor a oprit guvernul Vacaroiu sa mearga pana la capat cu planul lui Rich pentru Petromidia. Nu-i nimic, n-a fost sa fie cu Mark Rich, poate se va putea cu altii. Si asa au aparut, in 1996, noii pretendenti, botezati nici mai mult nici mai putin decat Petromidia US, adica un parteneriat strategic avant la lettre intre primul capitalist al Romaniei, deputatul (pe atunci) Dinu Patriciu si americanul Douglas Combs, acesta din urma suspect in multe cazuri de coruptie si dedat la multe rele in comertul cu produse romanesti.Normal ca Patriciu se infratise cu americanul Combs nu din dragoste, ci pentru ca isi dorea Petromidia, dar fara licitatie si pe bani putini. Si ce scuza mai buna ar fi avut, daca nu binecuvantarea unui american adevarat, fost adjunct al secretarului marinei americane! Numai ca pana si odiosul FPS s-a speriat de ce vroia sa comita Patriciu si l-a refuzat. In urma alegerilor din 1996, la putere vine Conventia Democrata, iar presedinte devine Emil Constantinescu, un apropiat al lui Dinu Patriciu.

In aceasta tragedie exista si o parte comica: marti, 10 decembrie 2019, un procuror inamovibil, pe care nici macar nu stim cum il cheama, ne-a anuntat senin ca el, in numele nostru, al tuturor, decide sa renunte la cei 600 de milioane de dolari, care ar fi, de fapt, vreun miliard de dolari, in banii de azi. Un om care ridica lunar un salariu urias si va primi o pensie speciala de cateva mii de euro, de la o varsta la care noi, ceilalti fraieri, muncim pe ogoare si in fabrici, decide, in numele nostru, ca nu e nimic suspect in cel mai important dosar anchetat astazi de vreun parchet din Romania.

tex- Petrișor Peiu & ziare.com

Decembrie 1989,România….”armata e cu noi”!….s-o credeți voi.

În România asistăm de 30 de ani, an de an, în luna Decembrie, la o paradă grotească, meschină, cinică și grețoasă care celebrează un moment din viata acestui popor…..un moment care a fost hotărîtor pentru starea de căcat în care suntem azi, un moment care a hotărît destinul a milioane de români într-un mod criminal prin forță și manipulare. Încolonați, piosi, cerniti și cu o morgă neînțeleasă pentru mine, oficiali de toate rangurile se perindă în urma unui cird de coroane pe care le depun prin locuri special alese să cinstească victimele acelui eveniment din Decembrie 1989, după care revin senini și  sublimi la starea de jigodie pe care o practică zi de zi cu un extrem de mare succes. Unii îi spun Revoluție, alții, ca mine, lovitură de stat, atunci cînd fac referire la evenimentele petrecute în România în acel Decembrie ….însă  cînd pomenim acele zile ne ferim ca de dracu să pomenim cu subiect și predicat  de  regizorii și actorii acelor evenimente,  iar atunci cînd o facem omitem din start un nume greu, o instituție esențială într-un stat fără de care România ca țară și noi ca popor nu am exista, anume……armata română.
De 30 de ani aud numai de Ceaușescu, sclavii care îl urmau pupîndu-i curul consecvent, securitate, informatori, miliție și partidul stat. Nu aud pe nimeni să sufle o vorbă despre armată. Am fost stîrnit să scriu aceste rînduri de un inconștient, arogant, mincinos și laș, care a încercat să-mi spună deloc elegant, că armata română merită azi un monument pentru faptele comise în acel Decembrie de foc.
În Decembrie 1989, armata română nu a fost cu noi decît după foarte mult timp și anume, doar atunci cînd cei sortiți să ne fie stăpîni au ajuns să fie. Rolul unei armate într-un stat de drept este acela de a apăra acel stat, cetățenii și bunurile care îl compun, iar în Decembrie 1989 armata română nu a făcut acel lucru, ba mai mult, a avut un rol extrem de important și determinat în Marea Păcăleală ce avea să urmeze.
Armata română a fost în stradă, cu tancuri și tunuri, fiind scut în fața unor ticăloși (nu Ceaușeștii) făcînd fără frică jocurile celor ce aveau să stăpînească peste noi după 22. La Timișoara, București, Cluj, Brașov,Arad,Constanța și nu numai, armata a tras și a ucis……a ucis de-a valma, copii, femei , civili care aveau ca unică armă pumnii încleștați și ura strigată din toți plămînii acolo, în stradă. Eu știu și ca mine alte mii ori zeci de mii dintre cei care am fost la propriu în stradă, că în noi înainte și după 22 a tras armata română.
Manipulare, minciună, diversiune, crimă, toate cu un singur scop și anume de a consolida locul la putere al unor criminali ca Iliescu, Mazilu, Brucan, Voiculescu, Militaru, Stanculescu și alții……înainte de măcelul de la Otopeni, cînd 34 de soldati au fost uciși cu premeditare, de crima oribilă din fata MAPN unde a fost ucis Trosca și subordonații au fost cei din Timișoara. Acolo a fost  comisă prima crimă a acestei instituții, armata română, acolo la Timișoara, armata română  a tras cu tunurile și  mitraliere în poporul pe care avea menirea și obligația prin jurămînt să îl apere …..generalul Milea conștient de actul de trădare comis a refuzat pe 22 sa repete crimele și în București ori peste tot acolo unde lucrurile se agitau ori nu făceau jocul criminal al celor care aveau să ia puterea  și a fost ucis, da ucis și nu sinucis.Generalul  Milea nu merită o statuie și un loc de cinste pentru clipa de luciditate din ultimul moment al vieții, clipă care i-a adus și sfîrșitul, cum nici armata română pînă nu-și cere umilă iertare acestui popor pentru crimele din acea lună blestemată  cînd  a protejat și ajutat ca o camarilă de criminali să distrugă viețile și visele unui popor satul de umilințe, sărăcie și nedreptate.
Aștept de 30 de ani ca cineva din armata română să-și ceară demn și răspicat scuze acestui popor pentru trecut și pentru prezent, prezent care nu exista în această formă dacă el nu era gindit și pus în aplicare în acea lună de foc, Decembrie 1989.
Singurul loc în care a fost cu adevărat vorba de o Revoluție în 1989 este Timișoara, acolo a fost ucis primul om care a avut curajul nebun să se opună atît ticăloșilor care existau cît și a  celor care aveau să vină și pentru asta, Timișoara mulțumim…..mulțumim pentru jertfă, curaj  și indemnul de a te urma în faptă și crez.
Citiți cu atenție numele celor care au sosit în Timișoara la începutul revoltei , Secretarul Comitetului PCR Ion Coman şi generalii Ştefan Guşe, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu.
După 22 avem o întreagă listă cu „actori” care debarasați de  frica față de Ceaușescu își consolidează poziția  de lideri în lovitura de stat prin crime, diversiuni  și manipulări care întrețin o stare de frică și haos  la nivel national…. Ion Iliescu, Silviu Brucan,Dumitru Mazilu, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar…..de 30 de ani cunoaștem aceste nume însă de pomenit pomenim doar două, trei,Iliescu, Voican, Brucan…..uităm și omitem pe cei în uniformă, începînd cu generalul Milea și terminînd cu amiralul Cico Dumitrescu. Eu personal cunosc cîteva cazuri de militari judecați și condamnați care au făcut închisoare la propriu, mulți au fost iertați ori uitați, însă ce nu pricep și nu accept  este faptul că în 30 de ani nu am auzit  nicăieri ca bratul armat al loviturii de stat din Decembrie 1989, autorul atîtor crime, a stării de frică și haos, armata română, să ceară public iertare poporului român și României pentru tot ce a făcut în acea lună înecată-n sînge.

PS. Sunt conștient ca datorită rîndurilor de mai sus o să fiu înjurat, blamat și acuzat de trădare, manipulare ori minciună. Îmi asum fiecare cuvînt și consecvent cum sunt propriilor opinii nu o să retractez nimic. Este opinia mea, bazată pe ce am văzut și auzit la propriu în acele zile și mai ales pe ce am descoperit în toți acești 30 de ani trecuți .
Pentru mine personal, armata română este o instituție compromisă, complice și  vinovată   la tot ce sa petrecut în acea  ultimă lună a lui 1989,punct.